Taditii si Superstitii in Diaspora
Intamplari ,traditii ,superstitii si vraji de Sfantul Nicolae ,Sfantul Silvestru ,de Craciun , Anul Nou ,Boboteaza pe Mapamond
Ati auzit vreodata povestea despre hora nocturna a vrajitoarelor si a oamenilor-lup? Ce stiti despre felul in care se impodobesc locuintele la Québec cu ocazia Craciunului? Dar despre obiceiurile stravechi ale locului - dintre care unele se mentin si in ziua de astazi - prilejuite de Sarbatorile de iarna? Prezenta lui Mos Craciun este atat de familiara pe toate continentele incat nici nu ne-am putea imagina luna decembrie fara el. Cu toate acestea, Mosul cu cadourile ne face adesea sa uitam ca sensul primordial al Sarbatorii Craciunului este de ordin religios. La Québec, in secolul trecut, copiii agatau ciorapi in spatele sobei, in seara Ajunului, iar dimineata le descopereau, cu bucurie, continutul: o portocala (marfa rara in acele timpuri), un mar, bomboane si alte dulciuri. Nu era vorba de cadouri scumpe, iar cel care le “aducea” era Copilul Isus, nu Mos Craciun. Un alt obicei stravechi - care si-a mai pierdut, in timp, popularitatea - era participarea la messa (liturghia) de la miezul noptii, dupa care toata familia se intorcea acasa, se imparteau cadourile si se petrecea pana in zori.
Sa spunem insa ca, daca situatia s-a schimbat, aceasta se datoreaza si sarbatorii care precede Craciunul: cea a Sfantului Nicolae. 6 decembrie este data la care s-a stins din viata Nicolae, episcopul de Myra (loc situat pe teritoriul actual al Turciei), nascut in anul 270 dupa Hristos. Acestuia ii sunt atribuite cateva miracole, intre care salvarea echipajului unei nave aflate in pericol. Se mai spune ca el le-ar fi adus, intr-o noapte, pe ascuns, trei saculeti cu bani unor fete sarmane, ca sa se poata marita. In urma unor astfel de fapte, Nicolae a devenit sfantul protector al marinarilor si copiilor. Mai tarziu, calugaritele din Franta si-au facut obiceiul de a imparti daruri (mai ales fructe) familiilor sarace, cu ocazia sarbatoririi Sfantului Nicolae. In secolul al XVII-lea, la Québec, Sfantul Nicolae isi aducea cadourile in noaptea de Craciun sau in cea de Anul Nou, ba chiar in ziua Epifaniei (Boboteaza, la ortodocsi) - 6 ianuarie - zi in care Isus primise el insusi daruri de la Regii Made in Québec
Daca veti cauta in dictionarul limbii franceze termenul „guignolée”, nu il veti gasi, si asta pentru ca el denumeste un obicei quebechez foarte vechi. Acesta provine din deformarea expresiei: “Au gui! L'an neuf!”, formula care dadea startul in campania colectarii de bani si de daruri pentru cei saraci, care se facea in ultima zi a anului (de Sf. Silvestru). In secolul al XIX-lea, cei care strangeau colecta, mergand din casa in casa, erau cativa dintre barbatii satului. Ei erau precedati de copii care, inarmati cu bete, faceau mare taraboi pe ulita, pentru a-i anunta pe gospodari ca vor fi vizitati. Cei care adunau colecta aveau o tinuta specifica si, cand intrau in case, incepeau prin a rosti “Chanson de la Guignolée”, care incepea astel: “Bonsoir le maître et la maîtresse / Et tout le monde de la maison / Nous avons pris une coutume / De venir vous voir une fois l'an.” Erau apoi poftiti in casa si invitati sa ciocneasca un pahar de vin cu gazdele. La plecare, primeau cadourile pentru cei saraci, de obicei produse de ferma, dar si alte obiecte sau bani. Acest obicei se mentine si astazi in Québec, strangerea de fonduri pentru persoanele cu venituri modeste fiind organizata de diverse asociatii si companii (de exemplu, de institutiile de presa).
Cat despre mancarea pregatita in aceasta perioada, traditionala este friptura de curcan, dar si pateurile sau tocana cu carne de porc. Desertul consta in prajituri cu fructe si, desigur, in nelipsita “buturuga“ - “bûche de Noël”. Pe vremuri, in ajunul Craciunului, trebuia adusa in casa o buturuga provenind din trunchiul unui pom fructifer, impodobita cu panglici si, uneori, pictata. Ea trebuia taiata inainte de rasaritul soarelui si arsa in soba familiala in seara de Craciun. Cenusa ei era pastrata cu grija, cu credinta ca va ocroti casa de boli si de furtuni in anul urmator.
Noroc in Noul An
Ziua de Anul Nou era prilej de reunire a familiei, cu unchi, matusi si verisori. Traditia cerea ca membrii intregii familii sa mearga la bunici foarte devreme, pentru a fi ei cei care-i trezesc. Acolo, se cerea “binecuvantarea paterna”. Toti membrii familiei se asezau in genunchi, in vreme ce bunicul intindea mainile deasupra capetelor lor si le dadea binecuvantarea, pentru ca tot anul sa le fie prosper. Apoi se asezau cu totii la masa. In prima zi a Noului An, se faceau vizite celor apropiati, pentru urarile de rigoare. Seara, familia se aduna din nou in jurul mesei: venea atunci timpul povestilor si cantecelor.
In primele zile de dupa Anul Nou, preotul parohiei isi vizita enoriasii, pentru a face Colecta Copilului Isus. Sarbatorile se incheiau in 6 ianuarie - ziua “Epifaniei”, numita si „ziua Regilor” - cu despodobirea pomului de Craciun.
Dar celebrarile nu se sfarseau aici: urma perioada Carnavalului. Traditia acestor serbari ale iernii se mentine nestirbita pana in ziua de azi; in orasul Québec, Carnavalul a trecut de o jumatate de secol de existenta, iar in Montréal “Fête des neiges” se sarbatoreste de peste doua decenii. articol de Aura Antim,peluat de pe paginiromanesti.comLa Chasse-Galerie” este una dintre cele mai cunoscute povesti din repertoriul quebechez al Sarbatorilor. Conform definitiei, “la chasse-galerie” este hora nocturna a vrajitoarelor si a oamenilor-lup - intruchipare a Necuratului in folclorul quebechez. Povestea pare a fi o varianta locala a pactului cu diavolul. In “hora” sunt cativa taietori de lemne care isi pun sufletul in pericol doar pentru a scapa de singuratate, in noaptea Anului Nou.
In ajunul Anului Nou, ne aflam pe santier. Bausem un paharel cu baietii si, asteptand sa sarbatoresc sfarsitul anului impreuna cu ceilalti, m-am hotarat sa trag un pui de somn. M-am trezit scuturat cu strasnicie de seful taietorilor de lemne, Baptiste Durand: “Am de gand sa merg la Lavaltrie, sa-mi vad iubita. Vii cu mine?” “Esti nebun? Ne-ar lua mai bine de o luna sa facem drumul pe jos sau cu sania.” “Nu e vorba de asta, imi raspunse Baptiste. O sa facem calatoria in barca, prin vazduh. Si maine dimineata o sa fim inapoi.”
Incepeam sa inteleg. Omul meu imi propunea sa sar in ambarcatiunea magica si sa-mi pun in pericol viata vesnica doar pentru a-mi imbratisa iubita din sat. E adevarat ca eram aproape de betie si cu gandul la petreceri, insa sa risc sa-mi ia sufletul diavolul, asta intrecea orice limita. Baptiste Durand incepea insa sa-si piarda rabdarea: “Trebuie sa fim in numar par. Suntem deja sapte; tu vei fi al optulea.”
M-am lasat tras afara. Barca cea mare - facuta din coaja de copac - era pe zapada. M-am trezit asezat in fata, asteptand semnalul de plecare. Cu o voce vibranta, Baptiste striga: “Repetati dupa mine!” Si noi repetaram: “Satan, rege al infernului, iti promitem sufeletele noastre, daca de acum in sase ore vom pronunta numele stapanului tau si al nostru, bunul Dumnezeu, si daca atingem o cruce in cursul calatoriei. Cu aceasta conditie, tu ne vei duce prin vazduh in locul unde vrem sa ajungem si ne vei aduce inapoi pe santier.”
Acabris! Acabras! Acabram!
Du-ne in zbor pe deasupra muntilor!
Nici nu terminaseram bine de pronuntat ultimele cuvinte si barca se ridica in vazduh. Frigul inaltimilor ne acoperea mustatile cu promoroaca. Am zarit o lumina: era Gatineau, a carui suprafata inghetata stralucea sub noi ca o imensa oglinda. Apoi am inceput sa vedem luminile caselor; clopotele de la biserica straluceau si ele ca niste baionete. Iar noi zburam mai iute decat toti diavolii la un loc, trecand peste sate, paduri, rauri si lasand in urma o dara de scantei.
(De la Lavaltrie, calatorii nostri sunt indreptati spre o localitate invecinata, unde se adunasera baietii si fetele din parohie pentru a petrece noaptea de Anul Nou.)
Ajunseram la Batisette Augé, a carui casa era scaldata in lumina. Ascunseram barca si ne grabiram spre casa. Lise a mea era curtata de un tip, Boisjoli de Lanoraie, insa l-a parasit indata ce m-a zarit. Mi-a acordat dansul urmator cu un suras care m-a facut sa uit ca imi riscam mantuirea sufletului doar pentru placerea de a ma afla in preajma ei. Timp de doua ore am dansat fara oprire. Alaturi, camarazii petreceau pe rupte. Cu coltul ochiului l-am zarit pe Baptiste cum dadea pe gat pahar dupa pahar. Trebuia sa plecam. Unul dupa altul am iesit din casa fara sa atragem atentia nimanui. Afara, am constatat insa ca Baptiste Durand era atat de baut ca ii era greu sa se tina pe picioare. Am rostit formula: “Acabris! Acabras! Acabram!/ Du-ne in zbor pe deasupra muntilor!” Si iata-ne plecati in viteza.
Barca descria zigzaguri nelinistitoare si, la un moment dat era cat pe ce sa atingem o clopotnita, dar am sfarsit prin a zari lunga carare alba a Gatineau-ului. Nu mai eram decat la cateva leghe departare, cand Baptiste se ridica drept in barca, rostind o injuratura care mi-a facut parul maciuca. Incepu sa gesticuleze, amenintandu-ne cu vasla si, dintr-o data, barca se izbi de un pin mare - iata-ne pe toti aruncati de-a valma, cazand din creanga in creanga. Dimineata m-am trezit in patul meu din cabana, unde ma transportasera taietorii de lemne care ne gasisera in zapada. Nimeni nu era ranit; important era insa faptul ca nu ne luase diavolul.
Ceea ce pot sa va spun, prieteni, este ca nu e deloc nostim sa mergi sa-ti vezi iubita in barca din coaja de copac, in plina iarna, intrand in hora diavolului. Mai ales ca, e bine s-o stiti, Lise a mea a sfarsit prin a se casatori cu Boisjoli de Lanoraie, nesuferita!
[Inapoi]
|
